17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:12
No menu items!

ACCIDENT cu un microbuz școlar la Constanța: cinci copii au fost răniți

spot_img

Cinci copii au fost răniţi uşor, luni dimineaţă, după ce un microbuz şcolar a fost lovit de un autoturism într-o intersecţie din municipiul Constanţa. În accident au fost răniţi uşor şi şoferii celor două vehicule.

Potrivit reprezentanților Poliției Constanța, accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Ştefan Mihăileanu şi Tudor Vladimirescu, din Constanţa.

Şoferul microbuzului şcolar, un bărbat de 63 de ani, a condus vehiculul pe strada Tudor Vladimirescu şi, ajungând la intersecţia cu strada Ştefan Mihăileanu, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier „Oprire”, a intrat în intersecţie şi a fost lovit de un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 37 de ani. În microbuzul şcolar se aflau opt elevi, iar în urma impactului cinci dintre copii, dar şi şoferii celor două vehicule au suferit traumatisme minore.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar cadrele medicale au acordat asistenţă răniţilor şi i-au transportat pe copii la spital pentru investigaţii suplimentare.

Șoferii au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului.
 
R.D.