10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 12:18
No menu items!

Accident cu patru autoturisme în Capitală. O mașină a intrat într-o patiserie

spot_img

Un accident în care au fost implicate 4 mașini s-a produs, sâmbătă dimineață, în București, în zona Mihai Bravu. Unul dintre autoturisme a intrat într-o patiserie.

La fața locului au ajuns de urgență o ambulanță SMURD și un echipaj al pompierilor.

Femeia care se afla la volanul mașinii care a intrat în patiserie a reușit să iasă singură din mașină, pe ușa din spate. Aceasta acuza dureri de cap și era într-o stare de șoc, dar a refuzat transportul la spital, potrivit Antena 3.

În patiserie se aflau trei femei, care erau la muncă, însă, din fericire, nu au fost rănite.  

În urma accidentului, o conductă de gaze și una de apă au fost avariate.

Șoferii celor două mașini care s-au lovit în plin susțin că au trecut pe culoarea verde a semaforului.

„Eu am traversat toată intersecția. Ajunsă aici am simțit o bubuitură și nu mai știu nimic absolut. Mi s-a tăiat filmul”, a spus șoferița a cărei mașină a ajuns în patiserie.

                                                                                                                    Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3