15.6 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 20:27

ACCIDENT cu maşina Poliţiei: Doi poliţişti şi un şofer au fost răniți

spot_img

Cei doi  poliţişti au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative

 Un poliţist din Mehedinți a accidentat 6 copii, dintre care unul a decedat

Doi poliţişti şi un şofer care fusese oprit în trafic şi era condus la sediul Poliţiei Oraviţa pentru a fi testat cu aparatul alcooltest au fost răniţi, după ce unul dintre poliţişti, aflat la volanul maşinii Poliţiei, a pierdut controlul autoturismului.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia Judeţeană Caraş-Severin, cei doi poliţişti din Oraviţa au oprit un şofer de 29 de ani, în localitatea Bogotin, tânărul fiind suspectat că ar fi consumat băuturi alcoolice.

Şoferul a fost urcat în maşina Poliţiei pentru a fi transportat în Oraviţa, în vederea testării cu aparatul alcooltest, dar într-o curbă, poliţistul care conducea a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat în fundaţia unui gard din beton.

În urma accidentului, cei doi poliţişti şi tânărul aflaţi în maşină au fost duşi la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

Cei doi poliţişti au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

C.A.