sâmbătă, 24 octombrie 2020 - 4:16

A murit actrița Margareta Pogonat

Bănicioiu, la un pas de a fi dat de deputați pe mâna procurorilor: „Minciuni. Unii fac denunțuri ca să scape”

Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis că fostul ministru Nicolae Bănicioiu poate fi urmărit penal, la cererea DNA. Deputații juriști au luat această decizie...

Primarul în exercițiu al Brașovului, sub control judiciar pentru șantaj. Victimă indirectă, contracandidatul USR care a câștigat alegerile

Procurorii anticorupție de la Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o...

Timișoara: Validarea ca primar a germanului Dominic Fritz, blocată de contestații în instanță

Validarea primarului ales al Timişoarei, Dominic Fritz, susţinut de Alianţa USR PLUS, a fost atacată la Tribunalul Timiş de către trei persoane, astfel că...

Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind alegerile. Ce excepții invocă pentru prelungirea mandatelor aleșilor

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, vineri, Parlamentului Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului...

margareta_pogonat

Actrița Margareta Pogonat-Caliopi a murit duminică la vârsta de 81 de ani, după o lungă și nedreaptă suferință, a declarat pentru AGERPRES fiica acesteia, Maria Anca Rusescu.

Trupul neînsuflețit al actriței va fi depus la capela Cimitirului Iancu Nou – Bălăneanu din București, iar înhumarea va avea loc marți, la ora 12.00.

Actrița Margareta Pogonat s-a născut la 6 martie 1933, la Iași.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959. A desfășurat o bogată activitate teatrală la Teatrul de Stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de Stat din Ploiești și, din 1974, la Teatrul Nottara din București.

Margareta Pogonat a debutat în piesa “Două lozuri” (1957). Printre spectacolele în care a jucat se numără: “Patru lacrimi” de Viktor Rozov, “Oameni feluriți” de Anton Holban, “Sentimente și naftalină” de Sidonia Drăgușanu, “Carambol” și “Pensiunea Doamnei Otilia” de I.D. Șerban, “Omul care face minuni” de Radu F. Alexandru.

A debutat în cinematografie tot în 1957, cu filmul “Pasărea Furtunii”, regizat de Dinu Negreanu. Din filmografia sa menționăm: “Lumină de iulie” (1963), “Meandre” (1966), “Tinerețe fără bătrânețe” (1968), “Drum în penumbră” (1972), “Dragostea începe vineri” (1972), “Zestrea” (1972), “Pistruiatul” (1973) – serial TV, “Actorul și sălbaticii” (1974), “Gloria nu cântă” (1976), “E atât de aproape fericirea” (1977), “Clipa” (1979), “Visul unei nopți de iarnă” (1980) – teatru TV, “Lumini și umbre” (Partea I, 1981 și Partea a II-a, 1982) – serial TV, “Crucea de piatră” (1993), “Binecuvântată fii, închisoare” (2002), “Amantul marii doamne Dracula” (2005) – serial TV , “Cuscrele” (2005) –  serial TV, “Margo” (2006).

S-a remarcat și ca regizor, în spectacole precum: “Cineva are să vină” (de Jon Fosse); “Caii la fereastră” (de Matei Vișniec), la Teatrul Nottara, sau “Gustul mierii’ (de Shelagh Delaney); “Doi pe un balansoar” (de William Gibson), la Universitatea Spiru Haret.

Și-a început cariera didactică în 1992, la Universitatea Spiru Haret și la Universitatea Ecologică, unde a predat actoria, ajungând până la gradul de conferențiar universitar. S-a pensionat de la Teatrul Nottara în anul 1998, iar de la Universitate – la începutul anului 2012.

A fost distinsă cu Premiul ACIN de interpretare în 1972 (“Drum în penumbră”, regia Lucian Bratu) și în 1973 (“Zestrea”, regia Letiția Popa, și “Dragostea începe vineri”, regia Virgil Calotescu). În anul 2009, Margaretei Pogonat i s-a decermat premiul UNITER pentru întreaga activitate, alături de Mitică Popescu. Are o stea, după modelul american Walk of Fame, în fața cinematografului din Ploiești, alături de Toma Caragiu și de Ștefan Bănică senior.

R.D.

Părinții primesc zile libere plătite chiar și când școlile se închid pentru alegeri

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de OUG care prevede acordarea zilelor libere plătite și pentru alte situații care impun suspendarea temporară a cursurilor, cum...

Guvernul alocă 65 de milioane de lei din Fodul de rezervă pentru achiziția de Remdesivir

Guvernul a alocat 65 de milioane de lei pentru achiziția de Remdesivir, medicamentul folosit în tratamentul pacienților cu Covid, prin contractul încheiat la nivelul...

39 de mesaje Ro-Alert, în nouă orașe

În judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis nu mai puțin de...

OUG pentru asimptomatici și bolnavii cu forme ușoare: Medicii de familie primesc 105 lei pentru fiecare pacient COVID-19

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care persoanele cu COVID-19 asimptomatice sau cu forme ușoare vor putea fi tratate la domiciliu, iar medicii...

Diaspora, neinteresată de votul pentru parlamentare. Doar 40.000 de români s-au înscris pentru votul prin corespondență

Mai puțin de 40.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă la alegerile parlamentare din luna decembrie, deși statele cu cele...