26 C
București
luni, 6 mai 2024 - 20:34
No menu items!

A început unul dintre cele mai mari pelerinaje la moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva. Mii de oameni așteaptă la rând

spot_img

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, sâmbătă dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, fiind apoi depusă, după o scurtă procesiune, în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Mii de oameni aşteaptă deja la rând, autorităţile aşteptând cel mai mare aflux de pelerini în perioada 13-14 octombrie.

La evenimentul religios organizat sâmbătă dimineaţă au asistat sute de persoane, iar la rândul format pe străzile din jurul catedralei aşteaptă deja mii de pelerini, relatează News.ro.

În total, 32 de preoţi au participat la momentul scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din incinta Catedralei Mitropolitane, racla fiind purtată pe rând de câte opt preoţi şi aşezată apoi în baldachinul amenajat în curtea catedralei. Ceremonia religioasă a durat câteva zeci de minute, sute de oameni asistând la acest moment.

La rândul format pe străzile din centrul oraşului, câteva mii de oameni aşteaptă pentru a se închina la sfintele moaşte.

Peste 7.500 de oameni erau aşteptaţi să ajungă la Iaşi în cursul dimineţii cu 150 de autocare de la Voluntari. Primele autocare au intrat în Iaşi după ora 4.00, transportul pelerinilor de la Voluntari fiind asigurat de către Primăria din localitatea ilfoveană.

Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva va rămâne depusă în curtea catedralei din Iaşi până duminică, 15 octombrie.

Alături de sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta), şi sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul.

Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa la pelerinajul religios de la Iaşi.

R. Dan