12.7 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 1:44
No menu items!

A crescut deja prețul la combustibil. Ce scumpiri îi mai așteaptă pe români în 2023

spot_img

Anul 2023 a venit încă din prima zi cu scumpiri pentru români – prețul benzinei a crescut cu 36 de bani pe litru, astfel că se vor majora prețurile la transportul de mărfuri, la alimente și tot ce ține de alimentarea cu combustibil, în lanț. În plus, se măresc ratele la cei care au credite, piața RCA se majorează și ea, se scumpesc cazările din cauza majorării TVA la serviciile Horeca.

Economedia a făcut o analiză a principalelor majorări de prețuri care intră în vigoare la 1 ianuarie 2023.

Prima zi din 2023 va aduce scumpiri puternice la benzină și motorină, după ce Ministerul Finanțelor a decis să anunțe accize mai mari iar Guvernul a decis că nu va mai continua măsura de compensare cu 50 de bani pe litru a prețului la pompă.

Românii care au credite cu dobânzi variabile legate de indicele IRCC vor vedea o nouă scumpire a ratei lunare la bancă, de la 1 ianuarie 2023, deoarece indicele creşte de la 4,06% la 5,71%.

Unii români plătesc asigurări auto RCA și cu 40% mai scumpe comparativ cu finalul anului trecut, dacă își încheie acum o poliță, relevă datele analizate de Economedia. Scumpirile vin după ce în acest an a fost declarat oficial falimentul City Insurance, cel mai mare asigurător auto de pe piață, care ținea prețurile jos.

Pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA va crește de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.

Plafonul pentru livrarea locuințelor către populație pentru care se aplică TVA în cotă redusă de 5% va fi diminuat de la 700.000 lei la 600.000 lei (echivalentul a 120.000 euro) pentru o locuință de cel mult 120 metri pătrați, de la 1 ianuarie 2023.

Bacșișul oferit de clienți la restaurant se va trece pe nota de plată și pe bonul fiscal și se va impozita, de la 1 ianuarie 2023.

Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.