15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:50
No menu items!

500 de lei – șpaga pentru ștergerea unei amenzi la Combaterea Discriminării

spot_img

Un consilier juridic de la CNCD a fost prins în flagrant primind mita de la profesoară din Capitală

mita

Daniel Vasile, consilier juridic în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a fost arestat, după ce a fost prins în flagrant când primea mită de la o profesoară din Capitală, amendată pentru că a jignit un elev.

Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului București, în perioada 9 martie 2015 – 13 martie 2015, în calitatea sa, Daniel Vasile, i-a premtins martorei S.M., sancţionată contravenţional printr-o hotărâre a CNCD, suma de 500 de lei, promiţându-i acesteia că va asigura fie anularea amenzii, fie necomunicarea hotărârii în termenul de prescripţie a executării sancţiunii către organele competente, în vederea punerii în aplicare.

Potrivit unor surse judiciare, martora S.M. este profesoară la o şcoală din Capitală și fusese amendată de CNCD pentru jignirea unui elev.

Mita pretinsă de consilierul juridic – 500 de lei –  reprezintă jumătate din valoarea amenzii minime (1.000 de lei) aplicată de CNCD pentru jignirea unei persoane.

Daniel Vasile a fost prins în flagrant, luni, primind de la femeie cei 500 de lei. Asta după ce, în aceeaşi zi, el îi mai ceruse profesoarei alți bani pentru a introduce în dosarul acesteia la CNCD două declaraţii de martor favorabile, de care ea să poată profita cu ocazia contestării hotărârii consiliului.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a formulat, marţi, propunere a arestare preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de instanţă, se mai arată în comunicatul instituţiei.

Daniel Vasile candidează pentru funcţia de membru în Colegiul director al CNCD, fiind propus de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC).

În vârstă de 34 de ani şi de etnie romă, Daniel Vasile este licenţiat în drept şi doctorand la Universitatea Bucureşti.

R.D.