9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 2:05
No menu items!

50 de persoane diagnosticate cu COVID-19 în focarul de la Penitenciarul Timișoara

spot_img

Alţi 21 de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara au fost confirmaţi pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, miercuri, AGERPRES.

Aceştia nu prezintă simptome asociate COVID-19 sau modificări ale stării de sănătate, iar conduita terapeutică le va fi asigurată în cadrul Penitenciarului-Spital Bucureşti-Jilava.

În virtutea bunei colaborări cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş, procesul de testare a deţinuţilor şi cadrelor continuă şi vizează identificarea tuturor cazurilor active şi instituirea măsurilor optime de intervenţie, a informat ANP.

„Reiterăm că misiunile locului de deţinere se desfăşoară fără disfuncţionalităţi, iar starea de spirit a deţinuţilor se menţine optimă. Administraţia locului de deţinere asigură atât baza materială necesară protecţiei individuale (echipamente şi dezinfectanţi), cât şi metodologia de lucru necesară susţinerii funcţionalităţii locului de deţinere”, a adăugat ANP.

Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara au fost confirmaţi pozitiv la o primă testare efectuată pentru SARS-CoV-2.

„În total avem 49 de deţinuţi cu SARS-CoV-2 şi trei poliţişti de penitenciar. Procesul de testare continuă atât în rândul angajaţilor cât şi în cel al persoanelor aflate în custodia noastră”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Ramona Ilieş.

În penitenciarul din Timişoara a fost demarată, luni, testarea a 95 de condamnaţi şi a opt poliţişti de penitenciar, după ce 20 de persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2.