13.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024 - 10:00
No menu items!

5 ani de închisoare pentru „Pistolarul” din Militari

spot_img

Mihai Chiriță, denumit și „pistolarul din Militari”, a fost condamnat de Curtea de Apel București la 5 ani închisoare cu executare, după ce a rănit cu un pistol cu bile trei persoane, într-un magazin din cartier

interlop pistolar militari

Interlopul a primit 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, 2 ani pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, 2 ani pentru uz de armă fără drept și 2 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pedepsele au fost contopite, așa că Mihai Chiriță va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani.

În același dosar au fost condamnate și cele două surori ale interlopului, Florentina Chiriță și Mariana Cristina Chiriță, la câte 2 ani cu suspendare, aceeași pedeapsă fiind aplicată și în cazul mamei și tatălui acestora, Elena Chiriță și Tomiță Chiriță.

Pe latură civilă, instanța a dispus ca Mihai Chiriță să-i plătească părții vătămate Daniela Sînziana Borz, tânăra care și-a pierdut un ochi în urma atacului, echivalentul în lei a sumei de 71.250 euro. De asemenea, el trebuie să achite Spitalului de Urgență București suma de 17.361 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru Daniela Sînziana Borz și 995 lei cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată Adrian Alecsandru, precum și 8.515 lei către Spitalul Universitar de Urgență Elias.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În noiembrie 2013, Mihai Chiriță a tras cu un pistol cu bile în fața unui magazin din cartierul bucureștean Militari, rănind trei persoane.

Incidentul a avut loc după ce două dintre surorile lui Mihai Chiriță, dintre care una de profesie avocat, nu au vrut să stea la coadă la magazin și au intrat în conflict cu alte persoane. Chemat în ajutor, Mihai Chiriță a scos un pistol cu bile de cauciuc și a început să tragă, rănind trei persoane – tânăra care și-a pierdut un ochi și doi bărbați.

Mihai Chiriță a fugit de la locul faptei, dar s-a predat a doua zi, fiind reținut și apoi arestat preventiv.