24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:22
No menu items!

4.000 euro de la Ministerul Familiei, pentru cuplurile infertile care vor să facă fertilizare in vitro

spot_img

Guvernul va adopta proiectul legislativ care prevede acordarea unor sume de la bugetul de stat pentru decontarea operațiilor in vitro pentru cupluri infertile, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Gabriela Firea a precizat că proiectul derulat de ministerul pe care îl conduce, împreună cu ministerul Sănătății și ministerul Muncii, prevede acordarea sumei de 4.000 de euro, în lei, la cursul zilei, pentru femei între 25 şi 45 de ani.

„Am primit informarea de la cabinet că am obținut, în sfârșit, după lupte seculare care au durat 6 luni, avizul de la Ministerul Justiției pentru proiectul care a fost aplicat cu succes, spun eu, pentru că s-au născut 600 de copii într-un timp foarte scurt în București, anume decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile, un proiect realizat acum la nivel național de Ministerul Familiei, împreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii. Ne-am unit forțele și am învins. Vă rog să transmiteți tuturor doritorilor să aplice la acest program național”, a spus Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a amintit că în perioada mandatului său de primar general al Capitalei, prin acest program care nu a mai fost continuat de actuala administrație, s-au născut 556 de copii după 1.000 de proceduri in vitro.

Marilena Nedelcu