8.3 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 7:22
No menu items!

27 de câini au fost uciși și aruncați la marginea unei râpe. Poliția a deschis dosar penal

spot_img

Cadavrele a 27 de câini, printre care 19 pui, au fost aruncate la marginea unei râpe, în județul Hunedoara. Polițiștii au deschis dosar penal pentru uciderea cu intenție a animalelor.

Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că, în zona Câmpușel, persoane necunoscute au ucis un număr de 27 de câini.

Aceștia, opt câini adulți și 19 pui, au fost abandonați în saci de  plastic pe marginea unei râpe, lângă un camping, iar imaginile au fost făcute publice pe Facebook.

Cadavrele câinilor au fost rdicate și duse la DSVSA Gorj pentru necropsie.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.