17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 15:05
No menu items!

26 de cazuri de cancer al tiroidei confirmate la copiii din zona Fukushima

spot_img

cancer fukushima

Potrivit unui studiu despre impactul radiațiilor produse în urma catastrofei de la Fukushima asupra locuitorilor prefecturii în care este situată centrala atomică, 26 de minori sunt bolnavi de cancer al tiroidei și alți 32 sunt suspectați că ar avea aceeași maladie, fără a se stabili însă cu precizie o legătură cu dezastrul nuclear, informează AFP.

Aproximativ 240.000 de persoane au fost testate din momentul accidentului de un comitet care urmărește starea de sănătate a locuitorilor regiunii.

26 de cazuri de cancer au fost confirmate după o intervenție chirurgicală, adică un numărul de opt ori mai mare decât cele din raportul precedent, din luna august, iar  numărul cazurilor suspecte la indivizi care nu au fost supuși încă unei intervenții chirurgicale a crescut și el de la 25 la 32.

Specialiști mandatați de autoritățile prefecturii presupun că aceste cazuri nu sunt provocate de accidentul atomic din 11 martie 2011, bazându-se pe date comparative, în special pe cele constatate după dezastrul de la Cernobâl (Ucraina), în 1986. Conform acestora, perioada necesară apariției acestor maladii în astfel de cazuri este între 3 și 5 ani.

C.A.