12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 8:36
No menu items!

25.600 de cetățeni români și străini au intrat în țară în doar 24 de ore

spot_img

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 38.600 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 25.600 pe sensul de intrare şi 13.000 pe cel de ieşire din ţară şi peste 15.600 mijloace de transport, dintre care aproximativ 9.200 pe sensul de intrare și 6.400 pe sensul de ieșire din țară.

Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, în punctele de trecere s-au constatat următoarele:

  • 22 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 195.400 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 2 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 4 cetăţeni români din diferite motive legale.

Conform Ordonanței militare nr. 2/2020, începând din data 22.03.2020, ora 22.00 se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.