2.8 C
București
duminică, 5 decembrie 2021 - 6:44
No menu items!

2 mai ar putea fi declarată zi liberă

spot_img

zi-libera

Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România au cerut Guvernului să declare 2 mai 2014 zi naţională liberă, astfel încât, pentru sprijinirea turismului, să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai.

În acest an, Ziua Internaţională a Muncii – 1 mai, zi liberă legală prevăzută în Codul Muncii, este într-o zi de joi.

Cele două organizaţii au solicitat Guvernului emiterea unui act normativ pentru declararea zilei de vineri 2 mai 2014 ca zi naţională liberă, urmând ca aceasta să fie recuperată în cursul lunii mai.

Ca şi anul trecut, această solicitare a celor două organizaţii a fost făcută în vederea sprijinirii turismului românesc, ţinând cont de faptul că, în toate destinaţiile turistice din România, agenţiile de turism, hotelierii şi autorităţile locale au pregătit pachete speciale de cazare pentru mini-vacanţa de 1 Mai, precum şi activităţi specifice: concerte, concursuri, spectacole etc“, se arată într-un comunicat de presă.

Semnatarii solicitării au precizat că pe 1 mai se va lansa oficial sezonul estival pentru anul în curs, fiind pregătite atât pachete de cazare speciale, cât şi multe evenimente dedicate tinerilor care vor veni pe litoral.

Şi în acest an am solicitat Guvernului României acordarea zilei de 2 mai liberă la nivel naţional în vederea impulsionării turismului românesc şi a creşterii circulaţiei turistice în toate staţiunile turistice din România şi sunt convinsă că şi în acest an vom fi sprijiniţi în acest sens. Pachetele turistice speciale de 1 Mai au fost lansate deja de colegii din toată ţara la Târgul de Turism al României, fiecare destinaţie în parte fiind pregatită să-şi primească turiştii cu această ocazie

Corina Martin

preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistice din România

R.D.