18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:36
No menu items!

18 români, arestați la Budapesta pentru trafic cu imigranți

spot_img

Precizările au fost făcute vineri de Ministerul Afacerilor Externe.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că Ambasada României la Budapesta a fost informată că 18 cetăţeni români se află în arestul poliţiei din Budapesta şi că sunt cercetaţi pentru trafic de persoane.

MAE mai precizează că Ambasada României la Budapesta monitorizează cazul şi menţine legătura cu autorităţile ungare în vederea obţinerii unor elemente de noutate privind situaţia juridică a cetăţenilor români, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale, însă, până în acest moment, niciun cetăţean român nu a solicitat asistenţă consulară.

Ambasada României la Budapesta a fost informată astăzi, 28 august 2015, de către poliţia ungară, despre faptul că 4 cetăţeni români au fost reţinuţi la data de 26 august 2015 în Budapesta, fiind cercetaţi pentru trafic de persoane. Potrivit informării poliţiei ungare, cei 4 cetăţeni români vor fi audiaţi în cursul zilei de astăzi, 28 august 2015.

Ministerul Afacerilor Externe
comunicat de presă

Iniţial, autorităţile ungare au anunţat că au reţinut şi audiat joi, cu propunerea de arestare preventivă, 12 cetăţeni români, suspectaţi de trafic de persoane. Unul dintre aceștia era șoferul unei dube care transporta imigranți și care s-a răsturnat pe autostrada M5, în noaptea de joi spre vineri.