13.7 C
București
duminică, 13 octombrie 2024 - 10:34
No menu items!

170 de oameni morți în Rusia, din cauza frigului

spot_img

Iarnă foarte grea în Rusia. Conform unui bilanț anunțat miercuri de  surse medicale, până acum au murit 170 de oameni, relatează agenţia Interfax. „De la începutul perioadei reci, 170 de persoane, inclusiv un copil, au murit din cauza hipotermiei şi degerării”, a precizat sursa.

1.594 de persoane au fost spitalizate, dintre care 69 sunt copii. În ultimele 24 de ore, nouă persoane au fost internate în spital.

Un val intens de frig a lovit Rusia în decembrie, făcând ca temperaturile să scadă până la minus 30 de grade Celsius în regiunea Moscovei şi minus 59 de grade Celsius în Iacuţia. Aceste temperaturiau fost cu cel puţin zece grade sub norma sezonieră, geruri mari fiind, de obicei, în ianuarie-februarie.

Mai târziu, mercurul din termometru a urcat, chiar şi pentru scurt timp, aducând ploaie în Moscova, la sfârşitul lui decembrie şi stabilizându-se, miercuri, la minus 12 grade Celsius în capitală, o temperatură normală pentru această perioadă a anului, potrivit serviciilor meteorologice din Rusia.

D.M.