11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 1:14
No menu items!

15 ianuarie – startul reducerilor de iarnă

spot_img

15 ianuarie – startul reducerilor de iarnă

Începând cu 15 ianuarie, magazinele din Capitală vor face reduceri între 10 şi 90 la sută la îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse, potrivit notificărilor trimise primăriilor în ceea ce privește perioada de soldare, care nu poate fi mai mare de 45 de zile.

Primăria Sectorului 1 informează că marile lanţuri de magazine şi alţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în această zonă intenţionează să aplice reduceri la produsele pe care le comercializează. Până în prezent, 19 comercianţi au notificat că vor reduce preţurile la îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte produse nealimentare cu procente cuprinse între 10 şi 90 la sută.

Şi Primăria Sectorului 2 a anunţat că primeşte, în această perioadă, cereri de notificări pentru soldări de la comercianţii care-şi desfăşoară activitatea în această zonă administrativ-teritorială şi care vor să facă reduceri de preţuri la produsele de sezon.

De asemenea, la Primăria Sectorului 4 au fost înregistrate până în prezent patru astfel de notificări.

Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă a primăriei cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.

De asemenea, acelaşi act normativ precizează că „vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea «soldare/soldări/solduri» şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul”.

Perioada de soldare este stabilită de lege între 15 ianuarie şi 15 aprilie, pentru produsele de toamnă – iarnă. În acest interval de timp, comercianţii îşi pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot comercializa produse la preţuri reduse.

Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier, printre care confecţii, marochinărie, tricotaje, încălţăminte şi articole sportive.

Comercianţii care nu respectă dispoziţiilor legale privind vânzările de soldare pot fi amendaţi cu sume între 2.000 şi 10.000 de lei.

O.D.