3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 13:25
No menu items!

10 orașe din China în carantină, 26 de morți, peste 800 de bolnavi din cauza coronavirusului

spot_img

26 de oameni au murit și peste 800 s-au îmbolnăvit în China. 13 cazuri au fost depistate până acum și în alte țări din Asia, 5 persoane care ar putea fi infectate sunt sub monitorizare în Scoția și o alta, în Irlanda de Nord. Pentru prima dată de la descoperirea virusului, a murit un pacient din afara focarului, la aproape 1.000 de kilometri de punctul zero.

Zece orașe din China au fost puse în carantină de autorități, ca măsură de precauție pentru a opri răspândirea noului coronavirus, depistat inițial la Wuhan. Transportul public a fost suspendat în aceste orașe – Chibi, Xiantao, Zhijiang, Qianjiang, Xianning, Huangshi and Enshi, iar la Ezhou au fost închise gările.

Trenurile și autobuzele nu mai circula de joi în Huanggang, localitate aflată la 70 de kilometri de Wuhan, primul oraș pus sub carantină. Locuitorilor li s-a cerut să nu plece din oraș nici prin alte mijloace.

De asemenea, parcul de distracții Disneyland de la Shanghai a fost închis pe termen nedeterminat.

Ca măsură de precauție, în unele cazuri, pacienții sunt transportați de medici în containere sigilate, iar personalul medical care intră în contact cu bolnavii aplică proceduri foarte stricte de dezinfectare. Spitalele din zonele afectate nu mai fac față numărului mare de pacienți și au amenajat zone de primire în parcări.

La Wuhan, autoritățile locale au dat ordin pentru construirea unui spital în care să fie tratați cei infectați cu noul coronavirus. Termenul de finalizare este de 6 zile.