22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:51
No menu items!

1 Iunie, la MAI: Adrian Mate, eroul de 12 ani, premiat de Gabriel Oprea / FOTO

spot_img

Peste  2.500 de copii și părinți au vizitat Ministerul Afacerilor Interne luni, în cadrul „Zilei Porților Deschise pentru Copii”

erou_mai

Adrian Mate, un băiat în vârstă de 12 ani, care și-a salvat fratele mai mic din incendiul ce le cuprinsese casa, a fost premiat, luni, de Ziua Internațională a Copilului, de vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea.

Băiatului i-a fost acordată ”Diploma de erou” și, pentru curajul, altruismul și  prezența de spirit dovedite într-un moment în care viața sa și cea a frățiorului său de doar cinci ani erau în pericol, acesta a primit în dar o cască de pompier, dulciuri și o tabletă.

Luni, peste  2.500 de copii și părinți au vizitat sediul Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul Zilei Porților Deschise pentru Copii.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel OPREA, a fost alături de micii vizitatori cărora le-au fost încredințate, simbolic, pentru câteva ore, funcții importante în minister, inclusiv cea de ministru.

 Copiii care au venit la MAI luni s-au bucurat de multe surprize – jandarmii montani au făcut coborâri în rapel de pe clădirea MAI și exerciții demonstrative; copiii din cadrul CS Dinamo București au prezentat demonstrații de scrimă, gimnastică și karate, iar polițiștii de frontieră au fost instructori pentru un grup de copii cărora le-au predat tehnici de autoapărare.

La rândul lor, paramedicii SMURD le-au arătat vizitatorilor tehnici de acordare a primului ajutor.

În interiorul clădirii Ministerului Afacerilor Interne au fost amenajate standuri expoziționale.

Copiilor le-au fost prezentate uniforme și mijloace de intervenție pe care polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră sau pompierii le-au folosit de-a lungul timpului în activitatea lor. Cei interesați au primit materiale informative adecvate vârstei, sfaturi pentru propria siguranță și au putut să-și testeze cunoștințele rutiere.

Copiii au vizitat, de asemenea, zonele reprezentative pentru activitatea și istoria Ministerului Afacerilor Interne:  sala unde se organizează conferințele de presă, Sala de Marmură – unde au loc videoconferințele și cele mai importante ședințe, biroul ministrului, precum și balconul devenit unul dintre simbolurile Revoluţiei din 1989.

 Autovehiculele şi mijloacele specifice de intervenţie ale poliţiştilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi pompierilor, precum și un elicopter din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie au fost alte puncte de atracție pentru micuți.

Alături de copii au fost reprezentanți ai Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei și Administrarea Bazelor de Date, Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivelor Naţionale și Inspectoratului General pentru Imigrări, Agenției Naționale Antidrog, Agenției Națională a Împotriva Traficului de Persoane, Direcției Generale Anticorupție, Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Ziua Porţilor Deschise pentru Copii este un eveniment devenit tradiție pentru Ministerul Afacerilor Interne, fiind organizat anual cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Ministerul Afacerilor Interne mulțumește celor care și-au sărbătorit această zi alături de noi și urează tuturor copiilor: La mulți ani!

Ministerul Afacerilor Interne
comunicat de presă

R.D.