În noaptea de 5 spre 6 decembrie tradiţia spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe dulcuri şi alte daruri. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată iar copiii care au fost cuminţi vor găsi în ghetuţe diverse cadouri.
 
Povestea darurilor împărţite de pe furiş de Moş Nicolae începe cu mii de ani în urmă. Tradiţia spune că însuşi Sfântul Nicoale a ajutat trei fete sărmane din oraşul său, aducându-le în dar noaptea, fără a fi văzut, daruri de zestre. Casa în care locuiau cele trei fete sărmane era una sărăcăcioasă, tatăl acestora plănuind să le vândă pentru a scăpa de lipsuri. Sfântul Nicolae a auzit nenorocirea fetelor şi a familiei, care se petrecea nu departe de locuinţa sa, şi astfel le-a ajutat noaptea pe furiş, aruncând pe geam în camera fetei celei mari, gata de măritiş, o pungă cu galbeni. Povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de a doua fată. Însă când a venit vremea şi celei de a treia, tata lor a stat de pază să afle cine este acela care face atât mult bine fetelor lui. În noaptea cu pricina, când tatăl se stădea la pândă, Nicolae s-a urcat pe casă şi a dat drumul pe horn unei punguliţe cu galbeni, care a ajund drept într-o şosetă pusă la uscat.Când tatăl fetelor a văzut minunea, a fost rugat de Nicolae să păstreze secretul, dar desigur acesta nu a putut fi ţinut.De atunci şi până azi, în fiecare noapte a Sfântului Nicolae, semenii şi oamenii dragi în special copiii primesc daruri de la Moş Nicolae, care spre deosebire de Moş Crăciun nu se arată niciodată.
 
Când ninge, de ziua Sfântului Nicolae-6 decembrie, se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul.