7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 9:59
No menu items!

„Vecinul” lui Bănel Nicoliță, Călin Mitică, patronul care nu are bani pentru angajați, vrea CFR Marfă

spot_img

Călin Mitică vrea CFR MarfăCălin Mitică, omul de afaceri de origine rromă care controlează companiile Transferoviar Grup şi Remarul 16 Februarie, este în cărţi pentru preluarea CFR Marfă. Compania sa, Transferoviar Grup (TFG), în asociere cu fondul de investiţii DonauFinanz GmbH & Co KG Austria, se află pe lista scurtă întocmită de Ministerul Transporturilor pentru privatizarea CFR Marfă. Pe listă mai figurează compania Grup Feroviar Român (GFR), firmă controlată de un alt afacerist de origine rromă, Gruia Stoica.

Deşi apropiaţii săi ştiu că este clujean, Călin Mitică se trage, de fapt, din Făurei, acolo unde s-a născut şi a copilărit şi Bănel Nicoliţă. Potrivit datelor de stare civilă, Călin Mitică este fiul lui Gheorghe şi al Linei Călin, din Făurei, născut la data de 7 octombrie 1967. Patronul Transferoviar Grup s-a născut la Maternitatea Făurei, situată pe strada Păcii, despărţită doar de o uliţă de strada Pieţii, acolo unde locuieşte familia fotbalistului Bănel Nicoliţă.

Vrea CFR Marfă, dar n-are bani să-şi plătească angajaţii

Ministerul Transporturilor, condus de Relu Fenechiu, a relaxat criteriile de calificare în procesul de privatizare a CFR Marfă, acceptând o cifră de afaceri mai mică decât în faza iniţială. Asta pentru a permite unor ofertanși, printre care Transferoviar Grup, deţinută de Călin Mitică, să meargă mai departe în cursă.

Cu toate acestea, omul de afaceri are probleme serioase. El nu şi-a mai plătit de o lună angajatii de la Remarul 16 Februarie. Nemulţumiţi, muncitorii au protestat. Pe 17 mai şi 20 mai, aceştia au făcut grevă spontană, cerându-şi drepturile salariale. Grevele au picat chiar când la Ministerul Transporturilor erau analizate ofertele de precalificare în procesul de privatizare a CFR Marfă. Remarul 16 Februarie are ca acţionar majoritar firma Transferoviar Grup – deţinută de Călin Mitică, cu 32,96% din capitalul social. Al doilea acţionar principal al companiei clujene este soţia lui Călin Mitică, Monica Băiculescu, care deţine 32,74% din acţiuni, restul capitalului social aparţinând altor acţionari. Proiecte sociale la Cluj-Napoca Călin Mitică se implică în proiecte sociale la Cluj-Napoca, nu însă şi la Făurei, oraşul său natal. De altfel, omul de afaceri este o prezenţă discretă la Făurei. Atât de discretă, încât nimeni din mica urbe prăfuită din Câmpia Română nu a auzit de el.

Anul trecut, Călin Mitică a primit, în parohia “Sfântul Apostol Toma” din cartierul clujean Mărăşti, distincţia “Crucea Transilvană”, din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, pentru sprijinirea unor proiecte misionar-sociale. Distincţia răsplăteşte personalităţi care au contribuit la activităţile Bisericii Ortodoxe Române. Printre cei care au primit „Crucea Transilvană“ se numără Regele Mihai I al României şi Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Om de afaceri controversat Călin Mitică a fost acuzat în mai multe rânduri că a încheiat contracte păguboase pentru CFR Călători, dar profitabile pentru sine.

Presa a relatat că CFR Călători a cumpărat de la Remarul 16 Februarie, în mai multe rânduri, automotoare vechi, cumpărate la preţ de fier vechi, din Germania. Multe dintre locomotive s-au stricat, iar Remarul nici nu le-a reparat, nici nu a plătit reparaţiile făcute pe banii CFR Călători. Cazul a fost anchetat şi de procurorii anticorupţie, dar Călin Mitică a reuşit să scape basma curată. În ianuarie 2013, el a fost achitat, printr-o sentinţă nedefinitivă a Judecătoriei Cluj-Napoca. În dosarul întocmit în 2010 de procurorii DNA, Călin Mitică şi alte opt persoane au fost acuzate de săvârşirea unor infracţiuni economice şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

Andrei Tudor

Foto alba24.ro