7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:14
No menu items!

„Un măr pe zi ține doctorul departe”. Cât de adevărat e proverbul?

spot_img

Green Apple

Proverbul An apple a day keeps the doctor away („Un măr pe zi ține doctorul departe”), reflectă o veche convingere că merele aduc o contribuţie preţioasă la menţinerea stării de sănătate, scrie BBC.

Merele ajută la menţinerea sănătăţii cardiovasculare în aceeași măsură ca anumite medicamente, precum statinele (utilizate pentru scăderea colesterolului), fără a avea efectele secundare neplăcute ale acestora, declară cercetătorii de la Universitatea Oxford, într-un studiu publicat în British Medical Journal.

Conform cercetătorilor, doar în Marea Britanie, dacă fiecare persoană de peste 50 de ani ar consuma zilnic un măr, ar putea fi prevenite 8.500 de decese datorate atacurilor de cord şi atacurilor vasculare cerebrale.

Calculele autorilor arată că, dacă adulţii ar mânca o porţie în plus, pe zi, de fructe sau legume, numărul deceselor din cauze vasculare ar putea scădea cu 11.000 în fiecare an. Schimbarea ar fi şi mai importantă în cazul celor de peste 50 de ani, care sunt expuşi unui risc crescut de boli vasculare.

Oamenii de ştiinţă au analizat efectul pe care l-ar avea asupra celor mai comune cauze ale „mortalităţii vasculare” – atacul de cord şi atacul vascular cerebral (AVC) – administrarea zilnică de statine (care reduc colesterolul) comparativ cu consumul unui măr pe zi, de către persoanele de peste 50 de ani.

Presupunând că 7 din 10 persoane ar urma sfatul de mânca un măr în fiecare zi, statinele ar putea preveni anual 9.400 de decese din cauzele menţionate, iar mărul – 8.500 de decese.

Merele sunt cunoscute de multă vreme drept o sursă naturală de antioxidanţi şi compuşi numiţi flavonoide, benefici pentru sănătate.

C.A.