11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:57
No menu items!

„Tunul” de la Societatea Feroviară de Turism a ajuns pe masa procurorilor

spot_img

Hotel Astoria

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărie penală cu privire la ilegalitățile de la Societatea Feroviară de Turism. Potrivit raportului anual pe anul 2012 prezentat de Curtea de Conturi, inspectorii au precizat că patrimoniul statului a fost prejudiciat constând în acțiuni formale de protejare a acestui patrimoniu, care au condus la pierderea în instanţă a unor bunuri: teren și clădire situate în Aleea Mateloților, Hotel Astoria, Remiza Brateș, spațiul comercial Galați.

Baza sportivă din strada Mateloților, de lângă parcul Herăstrau, din Capitală, cel mai valoros activ din patrimoniul SFT, evaluata la zeci de milioane de euro, a fost vândută cu nici un milion de euro pentru acoperirea unei datorii de nici 500.000 de euro. Curtea de Conturi a mai descoperit că patrimoniul este subevaluat prin neefectuarea evaluării la valoarea justă, la momentul încheierii bilanţului, a tuturor activelor fixe corporale aflate în proprietatea Societăţii Feroviare de Turism.

Inspectorii Curții de Conturi au cerut realizarea tuturor demersurilor legale, inclusiv prin sesizarea organelor de cercetare penală, în vederea recuperării integrale a bunurilor executate silit nelegal și evaluarea tuturor activelor fixe corporale aflate în proprietatea societăţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, stabilirea valorii juste a acestora, precum şi înregistrarea în evidenţa contabilă a diferenţelor rezultate, astfel încât situaţiile financiare să reflecte valoarea reală a patrimoniului deţinut.

Ștefan Etveș