9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:58
No menu items!

„Preacinstitul doctor” Yassin, reținut de DNA

spot_img

Mohammad Yassin a cerut o șpagă de 2 milioane de euro pentru a interveni în favoarea unui condamnat

mohamad-yassin 

Doctorul Mohamad Yassin, partenerul lui Omar Hayssam, căruia acesta din urmă i-a transferat aproape toată averea, a fost reținut de DNA pentru trafic de influență, alături de un complice al său, Fadel Tahli.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, a cerut direct și prin intermediul lui Tahli, de la doi denunțători, aproximativ 2 milioane de euro, pentru a influența desființarea, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare aplicate unui condamnat, și el denunțător în cauză, cu consecința punerii în libertate a acestuia din urmă. După toate probabilitățile, este vorba despre sentința de condamnare a lui Omar Hayssam.

În 6 iulie 2005, în conferinţa de presă în care a prezentat „filmul rapirii” ziariştilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că Yassin Mohamad „este beneficiarul cinstit al transferului averii lui Omar Hayssam”.

Cei doi vor fi prezentaț, vineri, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Andrei Tudor