7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:38
No menu items!

„Pete pe epoleți” (I). Cercetat de DNA, comisarul Ioan Todiruț, mutat dintr-un județ în altul, tot pe funcție de șef

spot_img

Ioan Todiruț, șeful IPJ CălărașiCorupție, „afaceri” cu traficanți și interlopi, abuzuri. Toate sunt sinonime cu substantivul “polițist” în unele județe ale țării, iar principalii vinovați pentru perpetuarea lor sunt chiar cei care ocupă fotoliile de la vârful inspectoratelor județene de poliție. În ciuda dosarelor sau a proceselor penale și a rapoartelor prin care le sunt constatate incompetența și abuzurile, aceștia rămân în funcții. Când nu mai sunt ajutați de proptelele politice, se prevalează de Statutul polițistului și de zecile de avize și certificate medicale cu care se acoperă de fiecare dată când ar trebui să fie judecați de consiliile de disciplină. Soluția în astfel de cazuri este tardivă și – în loc să se contabilizeze în excluderi din profesie sau în zile de închisoare – este mai mult decât o binecuvântare: o pensionare liniștită, pe zeci de mii de lei pe lună.

Sursa Zilei prezintă, începând de astăzi, un serial intitulat „Pete pe epoleți” ai cărui protagoniști sunt șefi de inspectorate de poliție județene încă în funcție, deși sunt acuzați de abuzuri, anchetați de DNA, trimiși în fața instanțelor de inspectorii de integritate sau în fața consiliilor de disciplină de propriii șefi.

Unul dintre cele mai scandaloase astfel de cazuri este cel al actualului șef al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Călărași, Ioan Nicușor Todiruț. Fost șef al IPJ Suceava, Todiruț a fost “împuternicit” la șefia poliției de pe malul Dunării în mai anul trecut. Nu mulțumită rezultatelor deosebite, ci, disciplinar, după ce s-a făcut remarcat printr-un dosar de corupție deschis pe numele lui de DNA – Suceava.

Astfel, după cum au precizat reprezentanții DNA pentru Sursa Zilei, Ioan Nicușor Todiruț a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce, în 2006, a avizat achiziția ilegală și la un preț supraevaluat a imobilului în care își are sediul chiar Inspectoratul județean de Poliție Suceva. Alături de el, în dosar sunt cercetați și Dumitru Alexa Teodorovici, șeful Serviciului Logistic al IPJ Suceava, doi experți evaluatori – Mihai Muntean și Gheorghe Licurici – dar și afaceristul care a vândut imobilul, Constantin Bujorean.

Prin tranzacția ilegală, IPJ Suceva a fost prejudiciat cu 5.865.152 lei (peste 1,3 milioane de euro), susțin procurorii DNA. Potrivit acestora, suma reprezintă diferența între prețul plătit din bani publici pe clădire și valoarea reală a acesteia.

“Competența” lui Todiruț a pus la pământ Poliția Călărași

De ce mai este comisarul șef  Todiruț la vârful Poliției? Șefii Poliției ridică neputincioși din umeri: atâta vreme cât împotriva acestuia nu există o decizie definitivă a instanței, Statutul polițistului îi obligă să-l mențină într-o funcție de conducere. Prin urmare, singura soluție a fost mutarea lui la 500 de kilometri distanță de casă – la șefia IPJ Călărași. Unde a făcut ce a știut mai bine: probleme în toate departamentele. O demonstrează ultimul raport al Corpului de control al IGPR, care a descins la Călărași pentru a verifica motivul pentru care, în mandatul lui Todiruț, poliția din acest județ a înregistrat cea mai slabă activitate, dar și cele mai grave probleme din ultimii ani.

Controlul a vizat aproape toate departamentele (investigaţii criminale, investigarea fraudelor, resurse umane, analiza informaţiilor, arest şi juridic), dar și competenţa şi capacitatea managerilor.

Rezultatele: trimiterea în fața Consiliului de disciplină a lui Ioan Nicușor Todiruț și a adjuncților acestuia, a șefului poliției municipale și a adjuncților acestuia, precum și a altor trei ofițeri (din care doi cu funcții de conducere) din cadrul inspectoratului județean de poliție.

Concluzia: abateri grave pe linie, atât vreme cât împotriva ofițerilor a fost începută cercetarea prealabilă. Motivele exacte ale acestor măsuri nu au fost puse însă la dispoziția reporterilor Sursa Zilei, oficialii IGPR precizând că “raportul, cu principalele constatări și concluzii, are caracter clasificat”.

Consiliul de disciplină ar trebui să se întrunească săptămâna viitoare, pe 17 iunie, pentru a lua în discuție cazul “Todiruț”. Surse din poliție au precizat însă că sunt puține șanse ca acesta să fie judecat atâta vreme cât, de la începutul anului, stă mai mult internat prin spitale. A trecut chiar și pe la Psihiatrie, pentru a scăpa de sancțiuni.

Și-a făcut timp doar să treacă pe la DNA Suceava, pe 11 martie anul acesta, pentru a fi audiat în dosarul deschis pe numele său. Probabil, procurorii sunt mai puțin sensibili la certificate medicale decât șefii Poliției…

Raluca Dan