13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:24
No menu items!

”Academia de tenis”, gata în șase luni cu aproximativ 1 milion de euro

spot_img

academia de tenis

Primaria Capitalei a finalizat licitația pentru proiectarea și construirea „Academiei de tenis” din cadrul complexului Lia Manoliu, pentru realizarea arenei municipalitatea urmând să plătească 4,5 milioane de lei plus TVA, potrivit Hotnews.

Obiectivul va fi gata în 6 luni de la începerea lucrărilor și va avea șase terenuri de tenis cu diferite suprafețe de joc, iar pentru spectatori sunt prevăzute 1.152 de locuri. În plus, va exista un corp de clădire care va adăposti o terasă acoperită, holul cu recepția, o cafeterie și vestiarele cu grupurile sanitare adiacente.

”Cele 6 terenuri de tenis sunt așezate pe orientarea nord-sud pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea jocului. Se prevăd 3 tipuri de suprafețe de joc: zgură, acrilic multistrat cu bază cauciucată și prefabricat din cauciuc, câte una pentru fiecare pereche de terenuri. Suprafețele sunt certificate ITF”, spun reprezentanții municipalității.

Aceștia spun că terenurile sunt cuplate două câte două și au prevăzute gradene pe laturile lungi. „În total există 6 grupări de gradene a câte 3 rânduri de scaune ce totalizează 1.152 de locuri.  Pe primul rând de gradene, pe zona centrală, s-au asigurat 23 de scaune cu un grad de confort mai ridicat”, mai spun reprezentanții municipalității.

Academia de tenis va putea fi folosită de către jucătorii profesioniști, amatori și pentru găzduirea competițiilor sportive, conform unui program stabilit ulterior de către administrator.

C.C.