12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:57
No menu items!

Țigări ascunse printre scutece de unică folosință

spot_img

 

contrabandă țigări scuteceUn bărbat în vârstă de 41 de ani este cercetat penal pentru contrabandă după ce a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în timp ce încerca să introducă ilegal în România mai multe pachete de ţigări ascunse în cutii de scutece de unica folosinţă.

 

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în timpul unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei, ascunse şi nedeclarate în portbagajul unui autoturism, 900 de pachete de ţigări, în valoare de 9.000 de lei, pe care o persoană de sex masculin intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

 

Țigările au fost găsite într-un autoturism, marca Renault, condus de cetăţeanul român Petre V., în vârstă de 41 ani. Pachetele de ţigări nedeclarate la frontieră şi fără documente de provenienţă erau ascunse în portbagajul autoturismului în cinci cutii din carton inscripţionate ‘Pampers’.

 

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 9.000 de lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile.