15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 18:36
No menu items!

Șopârla Pinocchio a fost redescoperită după 50 de ani

spot_img

PINOCCHIO-LIZARD

Șopârla Pinocchio a fost redescoperită de o echipă de cercetători și fotografi, în Ecuador, după ce, timp de 50 de ani s-a crezut că nu mai există exemplare din această specie,  informează NBC News.

Alejandro Arteaga, cofondatorul companiei de ecoturism Tropical Herping, a anunțat că șopârla a fost descoperită într-o junglă acoperită de ceaţă din nord-vestul Ecuadorului.

Șopârla Pinocchio, al cărei nume provine de la celebra păpuşă din lemn, a fost descoperită în anul 1953, dar din anul 1960 până în anul 2005, nu a mai fost văzută. După ce s-a crezut că a dispărut, în anul 2005 a mai fost văzut un exemplar. Astfel, a fost descoperit cel de-al doilea exemplar văzut din 2005 până în prezent, iar oamenii de știință au confirmat prezența acestei specii în Ecuador.

Un membru al echipei a observat masculul Pinocchio, într-o noapte din luna ianuarie, în timp ce se urca pe o ramură lângă un pârâu. Șopârla a fost păstrată până a doua zi dimineață, pentru a fi fotografiată în habitatul ei natural, iar apoi a fost eliberată.

“După lungi căutări.. a fost foarte emoționant să găsim această șopârlă ciudată”, a spus Arteaga.

Arteaga şi colegii săi erau în căutarea şopârlei Pinocchio, deoarece aceasta era ultima specie de care aveau nevoie pentru a completa cartea lor, “The Amphibians and Reptiles of Mindo” (“Amfibieni şi Reptile din Mindo”), o regiune rurală în apropiere de Quito, capitala Ecuadorului. Cartea a fost publicată în această vară.

D.M.