10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 11:54
No menu items!

Șoferul care a provocat accidentul de la Cernavodă, soldat cu 6 morţi, nu avea permis de conducere

spot_img

accident_cernavoda

Şoferul care duminică a căzut cu maşina într-un canal de aducţiune de la ieşirea din Cernavodă, iar în urma accidentului au murit 6 persoane, între care trei copii, nu avea permis de conducere.

În urma anchetei demarate, s-a constatat că șoferul, Vadet Memet, în vârstă de 44 de ani, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„În urma verificărilor făcute de către polițiștii rutieri la Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, cu privire la situația permisului de conducere al şoferului implicat în accidentul produs duminică pe DN 22C s-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Constanța, Cristina Vasile.

Duminică seară, maşina condusă de Vadet Memet şi în care se mai aflau cinci persoane – un bărbat, o femeie și trei copii în vârstă de 5, 9 și 10 ani – a lovit balustrada de protecţie din dreapta sensului de mers şi a căzut de pe un pod rutier într-un un canal de aducțiune, la ieşirea din Cernavodă.

În momentul producerii accidentului şoferul, Vadet Memet, se afla într-o stare avansată de ebrietate, rezultatele indicând o valoare de 1,65 gr/l alcool pur în sânge şi 2,20 gr/l alcool pur în urină.

Lucian Mera