10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:57
No menu items!

Și-a înjunghiat mama de 170 de ori și face 25 de ani închisoare

spot_img

Învățătoarea din Curtea de Argeș care și-a ucis mama, în luna iunie, cu peste 170 de lovituri de cuțit, a fost condamnată, joi, de Tribunalul Argeş, la 25 de ani de închisoare, decizia nefiind definitivă.

Este vorba despre Elena Mirela Marincescu, în vârstă de 37 de ani, care a fost trimisă în judecată în luna octombrie, pentru omor deosebit de grav. Ea se află în arest preventiv din data de 2 iunie. Sentința Tribunalului Argeş poate fi atacată cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Pitești.

În seara zilei de 1 iunie, o femeie în vârstă de 75 de ani a fost găsită moartă, în apartamentul ei din Curtea de Argeş. Potrivit legiştilor, victima avea peste 170 de răni, dintre care 153 de împunsături în zona toracică, provocate cu două cuţite diferite. 33 dintre tăieturi străpunseseră cavitatea toracică.

Principala suspectă în acest caz, fiica femeii, învăţătoarea Elena Mirela Marincescu, a susţinut iniţial că şi-a găsit mama moartă în casă, însă, ulterior, pusă în faţa probelor, a recunoscut că a comis crima. Ea le-a spus anchetatorilor unde a aruncat unul dintre cuţitele folosite la crimă şi un tricou plin de sânge. Un cuţit era aruncat la ghena de gunoi, iar celălalt cuţit a fost găsit în apartament.

Din datele de anchetă rezultă că între cele două femei a izbucnit un conflict spontan, în urma unor neînţelegeri legate de bani. Victima vânduse o casă în Câmpulung şi îi dăduse o parte din bani fiicei, păstrându-şi şi pentru ea circa 11 000 de euro. Supărată că mama a refuzat să-i mai dea şi alţi bani, fiica și-a pierdut controlul şi şi-a ucis mama cu sânge rece.