13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:31
No menu items!

Șeful Serviciului Licitații din CFR, reținut pentru că și-a șantajat doi colegi să atribuie un contract asocierii Swietelsky-Alstom

spot_img

Șeful Serviciului Licitații din CFR, reținut

Șeful Serviciului Licitații și Contracte din cadrul CFR, Virgil Tcaciuc, a fost reținut de polițiștii ieșeni pentru că și-ar fi șantajat doi colegi cu funcții de conducere pentru a-i determina să acorde un contract de reabilitare a sistemelor de cale ferată pe Coridorul Paneuropean IV asocierii Swietelsky-Alstom.

Surse din poliție au precizat marți pentru Sursa Zilei că cei doi șefi din CFR șantajați de Tcaciuc sunt Florin Trandafirescu şi Maria Monica Mihăileanu.Tcaciuc i-ar fi amenințat pe cei doi să renunțe la funcții sau să acorde contractul pentru sistemele de cale ferată pe linia Simeria – Sighișoara, în valoare de peste 120 de milioane de euro, asocierii Swietelsky-Alstom- Strabag-Euro Construct – Transferoviar Grup.

Trandafirescu este consilier local PNL la Iaşi şi a fost şeful Diviziei Patrimoniu din CFR Iaşi, iar în prezent este director general adjunct pe proiecte europene la CFR Infrastructură.

Potrivit surselor citate, Florin Trandafirescu şi Maria Mihăileanu ar fi fost aduşi la structura centrală a CFR pentru a se ocupa de anumite contracte de licitaţii, fapt care l-ar fi deranjat pe Virgil Tcaciuc. Acesta este suspectat că, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, ar fi încercat să-i determine pe cei doi să renunţe la funcţii, transmiţându-le pe telefoanele mobile mesaje în care îi ameninţa că va dezvălui presupuse fapte de corupţie. Anchetatorii au stabilit că aceste fapte de corupţie nu erau reale.

Virgil Tcaciuc ar fi fost denunţat de către cele două persoane şantajate, iar anchetatorii au făcut luni percheziţii atât la locuinţa lui din Bucureşti, cât şi la biroul acestuia din CFR. Anchetatorii au ridicat mai multe documente şi telefoane mobile de pe care se presupune că le-ar fi trimis celor doi colegi mesajele de ameninţare.

Poliţia Română arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Poliţiştii de la Investigaţii Criminale din Poliţia Judeţeană Iaşi au identificat un bărbat de 63 de ani, din Bucureşti, suspectat de şantaj.

„În fapt, la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Iaşi au fost primite plângerile a două părţi vătămate: un bărbat de 49 de ani, din municipiul Iaşi şi o femeie de 39 de ani, din municipiul Bucureşti, care au reclamat faptul că, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, au primit pe telefoanele mobile mai multe mesaje text prin care au fost ameninţate cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare”, a precizat Poliţia Română.

În baza probelor administrate în cauză, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca marţi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale, a mai arătat Poliţia Română.

Raluca Dan