11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 6:49
No menu items!

Șeful poliției locale din Drobeta Turnu Severin anchetat pentru spălare de bani și evaziune fiscală UPDATE

spot_img

 diicot

  • UPDATE

Şeful Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, Nicolae Micşoniu, şi soţia acestuia au fost ridicaţi de polițiști de la locuinţa lor din Drobeta Turnu Severin. La ieşirea din casă, Nicolae Micşoniu a salutat jurnaliştii, refuzând să facă declaraţii. El şi soţia lui au fost duşi la audieri.

Polițiști, coordonați de procurori DIICOT, au descins joi dimineață şi la sediul firmei de pază deţinute de familia şefului Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin – Vigilent Security.

Vigilent Security, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, are contracte de prestări servicii cu instituţii publice, între care Spitalul Judeţean din municipiu şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare.

Procurori DIICOT și polițiști au descins joi dimineață în 38 de locații din județul Mehedinți.

Ancheta, în care sunt vizați mai mulți omanei de afaceri, dar și șeful poliției locale a Municipiului Drobeta Turnu Severin, se referă la implicarea acestora într-o rețea de evaziune fiscală și spălare de bani.  Prejudiciul estimat de anchetatori până în acest moment în cauză se ridică la aproape 30 de milioane de lei.

Surse judiciare au precizat că procurorii DIICOT verifică și o posibilă implicare a primarului din Drobeta Turnu Severin în acest caz. Asta, cu atât mai mult cu cât poliția locală este subordonată direct primarului.

C.A.