11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:57
No menu items!

Ședință extraordinară de urgență la CSM în cazul Daniel Morar

spot_img

 

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară de urgență pentru a decide asupra încetării detașării lui Daniel Morar la șefia Parchetului General.

Astfel, Secţia pentru procurori a CSM a hotărât, cu unanimitate de voturi, încetarea detaşării lui Daniel Morar în funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cu începere din 15 aprilie. Hotărârea a fost luată la solicitarea lui Daniel Morar, după cum se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Totodată, Secţia pentru procurori a CSM a decis detaşarea lui Daniel Morar în funcţia de consilier al preşedintrelui CSM, începând din 14 aprilie, pe o perioadă de şase luni. Decizia a fost luată la solicitarea preşedintelui CSM, Oana Schmidt Hăineală, în baza articolului 58, alineatul 1 din Legea 303/2004 şi articolului 40, alineatul 1, litera a din Legea 317/2004.

„Prin Decizia Preşedintelui CSM nr. 152/ 05.04.2013, domnul procuror Daniel Marius Morar a fost numit în funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 15.04.2013. Domnul procuror Daniel Marius Morar şi-a exprimat acordul pentru detaşare, cu menţiunea că aceasta va înceta la data de 7 iunie 2013”, se mai arată în comunicatul citat.

Prim-adjunctul procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Daniel Morar, a anunţat, vineri, că a decis să se retragă din această funcţie.

Andrei Tudor