15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:48
No menu items!

Şeful pilotului Adrian Iovan NU a dat teste la angajarea ca director de zbor

spot_img

pilot_avion

Directorul de Operaţiuni Aeriene din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, Ioan Zaporojanu – cel care a autorizat ultimul zbor al lui Adrian Iovan – a fost numit în funcţie fără a trece testările obligatorii prevăzute de legislaţia în domeniul aviaţiei civile.

zaporojanu_ioan

Concret, Ioan Zaporojanu (foto sus) a fost numit director de Operaţiuni Aeriene în cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă la începutul lunii decembrie 2013, odată cu schimbarea conducerii manageriale de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă, dar testele necesare pentru ocuparea funcţiei le-a dat la Autoritatea Aeronautică Civilă abia o  lună mai târziu, în ianuarie 2014.

Surse din cadrul Autorităţii Aeronautice Civile au  declarat că, în cadrul testării, Zaporojanu a ştiut doar o parte din reglementările din domeniul aviaţiei,  demonstrând, astfel, că NU poate să se ocupe de domeniul pe care urma să-l conducă. Aşa că, Autoritatea Aeronautică Civilă i-a dat timp, până în martie anul acesta, să se pregătească mai bine. În acest interval, Ioan Zaporojanu a fost lăsat, temporar, pe funcţia de director de zbor la Şcoala Superioară de Aviaţie.

Ioan Zaporojanu a fost impus în funcţie de Ştefan Sârbu, directorul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi protejatul lui Constantin Voicu, actualul director al Direcţiei Generale Transport Aeronaval din Ministerul Transporturilor. Direcţia a fost special creată la sfârşitul anului trecut pentru fostul pilot şi vicepreşedinte PNL sector 5, Constatin Voicu. Voicu avea, în 2010, o pensie de 31.000 de lei pe lună.

Cum a reuşit Constantin Voicu această performanţă, după scandalul cu fostul directorul al Autorității Aeronautice Civile Florea Geică?

Potrivit legii, pensia se calcula, la acea dată, la 80% din veniturile încasate doar în ultimele trei luni. Aşa se face că, în perioada iulie – septembrie 2008, Constantin Voicu a făcut 400 de zboruri pe lună, ajungând astfel la pensia de 31.000 de lei. Orice specialist în aviaţie ştie că mai mult de 10 ore pe zi, ca să ajungi la 400 pe lună, este un prag imposibil de atins pentru orice pilot,  semn că multe din aceste ore au fost trecute din pix.