13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:27
No menu items!

Şedinţă a Parlamentului la 1 aprilie – 10 ani de NATO şi numirea conducerilor ASF şi TVR

spot_img

vot

Deputaţii şi senatorii se vor reuni, marţi, 1 aprilie, pentru o şedinţă solemnă consacrată împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO, după care plenul comun va numi noul preşedinte şi Consiliul de Administraţie al ASF şi al TVR.

Plenul reunit de săptămâna viitoare, de marţi, va începe la 13.30 cu o şedinţă solemnă consacrată a 10 ani de la aderarea la NATO, după care va urma alegerea preşedintelui şi a Consiliului de Administraţie la ASF. Pentru aceasta, liderii grupurilor parlamentare vor stabili până vineri propunerile, luni se convoacă comisiile de buget – finanţe reunite, iar luni seară se prezintă Birourilor Permanente reunite raportul pe ASF. Următorul punct pe ordinea de zi a şedinţei comune va fi numirea preşedintelui şi a Consiliului de Administraţie (CA) al TVR. Acelaşi reguli, toate grupurile parlamentare vor avea reprezentant în CA conform ponderii politice şi grupul minorităţii conform legii. Luni după-amiază vor fi audieri la comisiile de cultură.

Niculae Mircovici

secretar, Camera Deputaţilor

Mircovici a precizat că la şedinţa comună a Parlamentului se va discuta şi despre prelungirea cu 60 de zile a activităţii Comisiei Nana, al cărei termen expira pe 24 martie, precum şi angajarea unui expert imobiliar de către Parlament pentru această comisie.

Preşedintele Comisiei Nana a solicitat încadrarea unui expert imobiliar de către Parlament pentru buna funcţionare şi s-a hotărât ca secretarii generali să rezolve problema tehnică a încadrării pe o durată determinată a unui expert imobiliar, care să rezolve problemele tehnice în zona imobiliară.

Niculae Mircovici

secretar, Camera Deputaţilor

De asemenea, la şedinţa comună a Parlamentului se vor aproba şi modificările la componenţa nominală a unor comisii parlamentare comune.

Daniela Marinescu