„Se știe demult despre corupția din instanțele din România”. Sistemul de programare a proceselor este corupt

  • Inspecția Judiciară va derula în țară cel mai amplu control făcut până acum în România

Cazul celor două judecătoare arestate în dosarul de corupţie de la Tribunalul Bucureşti îi frustrează pe magistraţii corecţi din sistem, dar dacă există alte astfel de reţele ele trebuie supravegheate, iar inspecţia judiciară trebuie să acţioneze imediat. Aceasta este părerea unui membru de marcă al Consiliului Superior al Magistraturii, fost președinte al instituției, judecătorul Horaţius Dumbravă, invitat, miercuri seară, la emisiunea „Afaceri Interne” de la Money TV.

Magistratul spune că existau informaţii de mai multă vreme despre astfel de reţele de corupţie în instanţele din România si e păcat că abia acum s-au luat măsuri. Ancheta DNA ridică serios problema compromiterii programului informatic prin care orice dosar ar trebui distribuit aleatoriu unui complet de judecători, ba chiar aduce probe privind existenţa unor metode de corupere a sistemului de programare a proceselor. De aceea, Secţia pentru judecători a CSM a hotărât să pună pe ordinea de zi de joi extinderea controlului privind repartizarea dosarelor la toate instanţele din ţară.

„S-ar putea să constatăm că există şi alte probleme cu care se confruntă repartizarea aleatorie. S-ar putea să nu fie problema Ecris, ci a traseului pe care dosarul îl are. Se poate ţine un dosar 3-4 zile în arhiva nejustificat”

Horațius Dumbravă

Asta înseamnă că orice angajat al instanţelor care cunoaşte bine duratele operaţiunilor în care sunt implicate dosarele, dar și programarea completelor de judecată, ar putea determina ca traseul unui proces să ajungă la un anumit judecător. Investigaţia recentă a DNA arată că tocmai cele două judecătoare de la Tribunalul Bucureşti îşi alegeau colegii care să le judece în recurs deciziile.

„Se cunosc astfel de practici de mai mult timp. Acolo unde sunt informaţii că există reţele, Inspecţia Judiciară trebuie să acţioneze în scurt timp”

Horațius Dumbravă

Toţi cei 40 de inspectori judiciari din cadrul CSM ar urma să fie implicaţi în cel mai amplu control tematic făcut până acum în România. Preşedinţii curţilor de apel din toată ţara ar urma să gestioneze verificările la instanţele din subordine. Acum CSM mai trebuie doar să stabilească și procedura pe baza căreia vă fi derulat controlul, mai ales că verificările trebuie să ajungă şi la cele 17 curţi de apel din ţară, dar mai ales la instanţa supremă, acolo unde avocaţii din dosarele cu personalităţi au afirmat până acum că procesele sunt direcţionate cu precădere către completul de 5 judecători din care face parte și preşedintele instanţei supreme.

Andi Topală

NICIUN COMENTARIU