„Arhanghelii” MISA fac „spirale” pe scena Operei Comice pentru Copii. FOTOGALERIE EXCLUSIV

    misa_ingeri

    Adepții MISA, prin organizațiile de casă Fundația Culturală Diamant și Anima Mundi, au ținut să organizeze și în acest an un eveniment deja consacrat printre „yoghinii” lui Gregorian Bivolaru: „Săptămâna Arhanghelilor”.  Spre deosebire de alți ani – în care seria de așa-zise spectacole, seminarii și workshop-uri pe tema purificării și vindecării Planetei aveau loc în foste case de cultură ale sindicatelor și studenților – anul acesta adepții MISA costumați în îngeri s-au reunit la Opera Comică pentru Copii.

    Mai exact, în fiecare seară a acestei săptămâni, începând de duminică, 27 octombrie, adepții MISA s-au reunit în aceeași sală de spectacole care, în aceeași perioadă, dimineața, se umple de copii de grădiniță și școală primară.

    Așa cum arată site-ul Operei Comice pentru Copii, în zilele de 29 și 30 octombrie, pe scena operei a fost pus în scenă musicalul „Diamantul și gâsca”, destinat celor mici, iar potrivit site-ului http://angelinspir.ro, în seara de 28 octombrie, în aceeași sală de spectacole a Operei Comice pentru Copii, Fundația Culturală Diamant a organizat următoarele evenimente-seminar: „Arhanghelul Raziel” – Moment artistic cu tema „Arhanghelul Raziel”; Workshop cu tema „Purificarea şi vindecarea planetei Pământ cu ajutorul entităţilor angelice”.

    Marți, 29 octombrie, începând cu ora 18.30, la Opera Comică pentru Copii:
    Seminar: “Arhanghelul Jofiel”
    Moment artistic cu tema: “Arhanghelul Jofiel”
    Workshop cu tema: “Frumuseţea dumnezeiască revelată de Arhanghelul Jofiel – modalităţi de percepţiei a ei prin intermediul celor cinci simţuri, din perspectiva artei iniţiatice”

    Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 18.30, la Opera Comică pentru Copii:

    Începând cu ora 18:30:    
    Seminar: “Arhanghelul Zadakiel”
    Moment artistic cu tema: “Arhanghelul Zadakiel”
    Workshop cu tema: “Iertarea – o cheie de boltă a vindecării sufleteşti” .

     

    Fundația Culturală Diamant și Anima Mundi, sub umbrela MISA

    În ultimii ani, presa a relatat despre evenimentele organizate de aceleași fundații la finele lunii octombrie, în cadrul a ceea ce organizatorii numesc „Săptămâna Arhanghelilor” sau „Săptămâna Îngerilor”. Scandalurile s-au ținut lanț, cu atât mai mult cu cât, la evenimente, adepte ale MISA-protagoniste ale unor pelicule porno îmbrăcau costumele de îngeri pentru momente artistice, seminarii și workshop-uri.

    De fiecare dată, reprezentanții fundațiilor respective au negat vehement orice legătură cu MISA.

    Sursa Zilei a descoperit însă contrariul. „Săptămâna Îngerilor” a fost promovată agresiv de aceleași fundații chiar pe site-ul MISA până când scandalurile de presă i-au determinat pe organizatori să creeze un site dedicat (www.angelinspir.ro).

    MISA ingeri

    În 2010, angelinspir.ro era înregistrat pe numele lui Bogdan Penescu – membru MISA și instructor MISA în București.

    Smaranda Oțeanu Bunea, „protejata” lui Sorin Oprescu

    Opinia publică a fost scandalizată de fiecare dată când Fundația Culturală Diamant sau Anima Mundi au încercat să organizeze, în ultima săptămână din octombrie, seminarii și spectacole în școli sau în licee. Directorul fondator al Operei Comice pentru Copii, Smaranda Oțeanu Bunea, nu a fost impresionată însă și a decis să închirieze sala de spectacole  – destinată preșcolarilor și elevilor claselor I-IV din școlile bucureștene  – organizațiilor care funcționează sub umbrela MISA.

    Smaranda Oțeanu Bunea se află încă la conducerea Operei Comice pentru Copii, deși – încă din 2011 – a picat de două ori evaluarea managerială şi, potrivit Legii managementului cultural, nu mai avea dreptul să asigure nici măcar interimatul la vârful instituţiei publice.

    A găsit însă înțelegere la primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care i-a și oferit distincția In Honoris – un nou concurs pentru ocuparea postului de manager al Operei Comice pentru Copii urmând să fie definitivat abia la finele lunii noiembrie a acestui an.

    Până atunci, Smararanda Oțeanu Bunea se îngrijește de turnee în străinătate (Croaţia, Austria, Germania, Italia, Franţa, Spania, SUA, Canada, Israel, Coreea de Sud, Dubai- ,,perla” Emiratelor Arabe Unite, India, Egipt, Tunisia şi Republica Dominicană din Arhipelagul Caraibe), pe bani publici, în care a fost însoțită, în ultimii ani, de consilieri generali, şefi de servicii, secretare şi chiar rude de-ale funcţionarilor din Primăria Capitalei.

    De altfel, Smaranda Oțeanu Bunea nu a putut fi contactată de reporterii Sursa Zilei pentru a răspunde întrebărilor legate de motivele care au determinat-o să închirieze sala de spectacole a Operei Comice pentru Copii fundațiilor MISA. Motivul: se află într-un turneu în Cehia.

    Iar angajații Operei Comice pentru Copii le fac responsabile pentru încheierea contractului doar pe directoarea Smaranda Oțeanu Bunea și pe secretara instituției culturale, care ar fi contrasemnat contractul cu Fundația Culturală Diamant. Secretara o însoțește însă pe directoare în Cehia.

    Întrebați-o pe secretara Operei Comice și pe Smaranda Oțeanu Bunea

    Domnișoară, când se vor întoarce din turneu, vă rog să discutați cu cea care a închiriat…Cu secretara de la teatru, care acum este plecată în turneu în Cehia. Smaranda Oțeanu Bunea și cu ea…. S-a asistat la spectacole, n-are nimic în comun cu MISA niciun spectacol de acolo, dar nu știu, nu mă amestec eu în ceea ce nu mă privește și nu am responsabilitate pentru nimic

    Angajată a Operei Comice pentru Copii
    singura care a răspuns apelurilor telefonice

    La insistențele reporterului Sursa Zilei, aceasta și-a contrazis apoi și declarația inițială prin care încerca să inducă ideea că reprezentanți ai Operei Comice pentru Copii ar fi asistat la evenimentele organizate de Fundația Culturală Diamant și Anima Mundi.

    Eu nu știu cine este cu MISA, eu nu simpatizez MISA absolut deloc, nu-l simpatizez pe Guru, dar ca să vă spun că ăștia fac, dreg… Am văzut acolo niște lucruri foarte frumoase pictate, de decor. Nu știu spectacolul, nu știu cine sunt. Noi am conlucrat extraordinar de bine cu Palatul Copiilor și bănuiesc…înțeleg că de acolo au venit, nu știu dacă are legătură cu MISA… Deci, n-avem noi legătură cu MISA, n-are cum să aibă teatrul legătură. Dacă sunt închiriate (sălile – n.r.), poate oricine să închirieze, nu te anunță „știi că eu fac sex pe scenă”, că dacă ne anunță așa… și nici nu fac așa ceva la noi, nu îndrăznește nimeni, închiriază pentru spectacole pentru copii. Nu dădea Smaranda Oțeanu Bunea drumul la ceva care nu este pentru teatru și nu reprezintă teatrul nostru. Este închiriată o sală, nu faceți false subiecte din false probleme

    Angajata Operei Comice pentru Copii

    Raluca Dan

    Daniela Marinescu

    NICIUN COMENTARIU