Șeful Direcției Aeronavale din Transporturi, Constantin Voicu, a folosit faianța și gresia de la Aeroclub pentru casa tatălui său

    constantin_voicu

    Constantin Voicu, şeful Direcţiei Generale Transport Aeronaval din Ministerul Transporturilor, i-a reparat casa tatălui său cu materiale de construcții cumpărate pentru modernizarea sediului Aeroclubului României, arată un raport oficial al autorităților. Fost șef al organizaţiei PNL a Sectorului 5, Constantin Voicu este acum unul dintre principalii responsabili cu ancheta în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni și cel care decide numirea șefilor Școlii Superioare de Aviație.

    Până să ajungă însă “staroste” peste Aviația Civilă din România, Constantin Voicu a fost directorul Aeroclubului României, instituţie aflată tot în ograda Ministerului Transporturilor. Un raport oficial al poliţiei, intrat în posesia Sursa Zilei, arată că Voicu a profitat de funcție și a folosit materiale de construcții cumpărate cu banii ministerului, pentru casa părintească.

    Costantin Voicu, în calitate de director general la Aeroclubul României, a abuzat de prerogativele funcției deținute și a întocmit un act adițional fictiv prin care a mărit volumul unor lucrări pentru repararea clădirilor ce aparțineau Aeroclubului Salcea-Suceava… Fără întocmirea proiectului de execuție și obținerea autorizației necesare realizării unor astfel de investiții, Constantin Voicu a dispus dezafectarea construcției existente (decopertarea clădirii, scoaterea parchetului din încăperi, etc.). O parte din materialele rezultate și materialele de construcție achiziționate pentru modernizarea sediului (ciment, gresie, faianță, etc.) au fost însușite de directorul general Constantin Voicu, pentru efectuarea de reparații și modenizări la locuința tatălui său.

    Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Poliție Transporturi

    Constantin Voicu a plecat de la Aeroclub după un control al ministerului condus la acea vreme de Radu Berceanu, care a constatat mai multe nereguli. Printre acestea: Voicu acumulase în ultimele luni dinaintea pensionării sute de ore de zbor, cât nu zburase în câţiva ani. Şi asta pentru a ieşi onorabil la pensie, cu o sumă calculată din veniturile ultimelor şase luni – 31.000 lei pe lună.

    După plecarea de la vârful Aeroclubului României, Constantin Voicu a intrat în PNL – filiala sectorului 5 şi a aşteptat vremuri mai bune. La sfârşitul anului trecut, a fost numit în fruntea Direcției Aeronavale din Ministerul Transporturilor. Deşi susţine în declaraţia de interese că a ieşit din acționariatul firmei de transport aerian pe care o înființase,  Registrul Comerţului arată altceva. Potrivit ultimei actualizări din decembrie 2013, Constantin Voicu este partener (cu 50% din acțiuni) cu Silviu Sorin Mocanu, în firma Aero VIP Regional Services SRL, cunoscută sub denumirea Aerotaxi.

    Cine ar trebui să răspundă cu funcția pentru accidentul din Apuseni

    Imediat ce a “aterizat” în Ministerul Transporturilor, Constantin Voicu l-a numit pe amicul său Ştefan Sârbu director la Școala Superioară de Aviație.

    La fel de experimentat în domeniul aviaţiei ca și Voicu, Ştefan Sârbu nu ar fi trebuit să aprobe zborul efectuat de Adrian Iovan prin Munții Apuseni cu o aeronavă veche, în condiţiile în care mai avea alte două aeronave, mai noi, în hangar.

    În plus, ambii aviatori numiți în funcţii înalte ar fi trebuit să ştie că piloţii Adrian Iovan şi Răzvan Petrescu trebuie să facă un rând de zboruri de instrucţie cu un alt pilot care zburase de curând pe aparate de tipul BN 2 – YR – BNP. Conform manualului de operare al Şcolii Superioare de Aviație, după o perioadă îndelungată de reparaţii, orice avion care zboară din nou trebuie să facă aceste verificări cu piloţii care-l operează, cel puţin o dată la 6 luni. Ori, avionul pilotat de Iovan ieşise, în decembrie 2013, din reparaţii, după o perioadă de 11 luni. Comisia de anchetă va verifica, cu siguranţă, toate aceste documente privitoare la starea aeronavei.

    Surse din cadrul Şcolii de Aviaţie au declarat pentru Sursa Zilei că, la doar o zi după “înscăunarea” ca director al Şcolii Superioare de Aviaţie, Ştefan Sârbu l-a înlocuit pe directorul de zbor al unităţii cu un tânăr care nu are nici un an de experienţă în aviaţie.

    Școala Superioară de Aviaţie Civilă are avioane mai noi decât cel care s-a prăbușit în Munții Apuseni. Potrivit site-ului instituției, aceasta deține două avioane Piper Seneca V (lansate în producție în 1997). “Piper Seneca V de la SSAC este mai nou, ca model, decât Piper PA-42 Cheyenne III (avionul deținut de Fundaţia SMURD, care nu se mai fabrică din 1993 – modelul Cheyenne IV – n.r.). Pe o vreme cu ceață și frig, conducerea Şcolii de Aviaţie trebuia să aloce un avion mai nou, cu un sistem ELT actualizat” – se precizeazează pe site-ul Școlii Superioare de Aviație.

    Marilena Nedelcu/Ștefan Etveș

    NICIUN COMENTARIU