18.9 C
București
sâmbătă, 23 octombrie 2021 - 17:43

Șeful APIA, eliberat la expirarea ordonanţei de reţinere

spot_img

Directorul general al APIA, Dorel Gheorghe Benu, a fost eliberat, joi seară, după expirarea ordonanței de reținere

gh benu

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Dorel Gheorghe Benu, a fost eliberat, joi seară, după expirarea ordonanţei de reţinere. El este acuzat de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în dosarul privind acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice.

Benu, suspectat în dosarul privind acordarea ilegală a unor subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice, a fost reţinut, miercuri noapte, de către procurorii DNA Suceava.

El a fost prezentat, joi, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii procurorilor până la ora 22.40, când a expirat ordonanţa de reţinere, astfel că Benu a fost eliberat.

Potrivit DNA, Benu este cercetat pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului în legătură cu gestionarea fondurilor europene şi protecţia acordată de el suspectei Delia Moldoveanu, director adjunct al APIA Suceava, iar prin ea întregii instituţii APIA Suceava, astfel încât să obţină pe toate exploataţiile subvenţii de la Uniunea Europeană.

Conform anchetatorilor, în momentul în care DNA a făcut publică ancheta şi a solicitat documente în cadrul cercetărilor, au apărut probe potrivit cărora Benu îi transmitea directorului adjunct al APIA Suceava cum să răspundă la aceste solicitări astfel încât să denatureze adevărul şi să scape de răspundere penală.

Şi ceilalţi trei inculpaţi din acest dosar pentru care DNA Suceava a cerut arestarea preventivă au fost eliberaţi la încheierea celor 24 de ore de reţinere.

Procurorii DNA Suceava au dispus începerea şi apoi extinderea urmăririi penale in rem, pentru infracţiunile de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, înşelăciune, dare de mită, luare de mită, spălare de bani şi folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Cercetările în acest dosar vizează admiterea la plată a unor cereri de acordare a sprijinului financiar pe suprafaţă sau în domeniul zootehnic, unor persoane fizice, juridice, parohii şi mănăstiri, ce nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate.

D.M.