Șef în Ministerul Transporturilor, turnător la Securitate

    Unul dintre șefii eterni ai autorităților rutiere din Ministerul Transporturilor, Laszlo Sajtos, a fost turnător la securitate, arată un raport CNSAS, publicat luna trecută

    Sajtos_Laszlo

    Laszlo Sajtos a avut, în ultimii 7 ani, numai funcții de conducere în Ministerul Transporturilor – a fost șeful Autorității Rutiere Române, la ISCTR (controlul transportului rutier), la RAR, la Infrastructură și Transport. Soția lui a lucrat în aproape aceleași instituții, iar veniturile familiei s-au rotunjit cu indemnizția pe care Sajtos o câștigă anual de la FRF, unde este observator.

    În 2012, Sajtos s-a mutat acasă, la Sibiu, unde a fost consilier județean, dar a renunțat la mandat, conform presei locale, deoarece fusese numit din nou într-o funcție de conducere din Transporturi.

    Liberalul sibian a renunțat la funcția de consilier județean. El a ocupat până nu demult funcţia de director RAR, iar de două săptămâni a fost numit la conducerea Directiei Generale Infrastructură și Transport a Ministerului Transporturilor, unde are în subordonare toate direcţiile din cadrul ministerului: aerian, naval,rutier, feroviar, CNADNR, dar şi spitalele CFR.

    citynews.ro
    noiembrie 2012

    Raportul CNSAS, publicat luna trecută pe numele lui Laszlo Sajtos detaliază activitatea acestuia după ce a fost recrutat la Brașov, în 1983, când a semnat un angajament. Numele conspirativ al lui Laszlo Sajtos a fost “Arbitrul”, iar notele sale, timp de trei ani, au fost despre supravegherea informativă a studenților străini, dar și a două obiective, denumite în raport “Radu” și “Popa”.

    Cu privire la cetățenii străini N.J.C. și M., ambii din Gabon, cazați în căminul 6. amândoi au fost studenți la Facultatea de silvicultură, însă au fost exmatriculați. În ultimele zile ale lunii iulie, ambasadorul Gabonului aflându-se la Brașov, sus-numiții au schimbat pentru acesta valută în lei, în valoare aproximativă 10.000 lei, bineînțeles la un preț neoficial.

    Informez în legătură cu studentul R.F.A.K. că pe la începutul lunii octombrie 1983 a efectuat o vizită în localitatea Marghita, după care s-a deplasat la un coleg de grupă originar din Satu-Mare, având asupra sa proiectul său de organe de mașini. În discuțiile purtate cu acesta în ultima perioadă nu mai abordează probleme de religie, iar referitor la disensiunile din cadrul (…), sepostează pe o poziție potrivnică grupării dizidente, care s-a retras din această organizație și continuă să fie un adept al lui Yaser Arafat.

    raport CNSAS

    În documentul citat se regăsesc și notele date de alți turnători pe numele lui Sajtos.

    Sursa “Arbitrul” a semnalat că studentul român A.F. dispune de o miniruletă pe care a avut-o împrumutată la unii dintre colegii de cămin, dar le-a cerut-o înapoi find hotărât să nu o mai dea, pentru a nu-i fi confiscată. Se află în relații de prietenie cu o colegă de facultate, care are o mare influență asupra lui. În prezent repetă anul II.

    Notă din 23.03.1985, întocmită de lt. maj. Botea Gh.

    Raportul CNSAS concluzionează că deși au fost găsite mai multe astfel de rapoarte, plus angajamentul semnat de Laszlo Sajtos, acestuia nu i se dă calitatea de colaborator, deoarece nu se poate dovedi că prin acțiunile sale a dus atingere integrității și demnității persoanelor urmărite.

     

    Marilena Nedelcu

    NICIUN COMENTARIU