8.6 C
București
joi, 2 decembrie 2021 - 13:52
No menu items!

Ședință CSAT – marți, la 15.00, la Palatul Cotroceni. Ponta are întâlniri cu premierii veniți la București

spot_img

csat

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va reuni marți, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 15.00, a transmis luni seară Administrația Prezidențială.

O şedinţa a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), condusă de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va avea loc marţi, 26 noiembrie a.c., începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.

Administrația Prezidențială

comunicat de presă

Traian Băsescu a convocat ședința CSAT pentru marți – ziua în care la București se desfășoară cea de-a doua reuniune la nivel de șefi de guverne din țările Europei Centrale și de Est și China. În plus, la ora la care este convocată ședința CSAT, premierul Victor Ponta are pregătite, din timp, întrevederi cu mai mulţi prim-miniştri, veniţi la Bucureşti. Astfel, marţi, în intervalul orar 14.15-14.45, Ponta are programată o întâlnire bilaterală cu omologul polonez, iar de la ora 15.00, Ponta ar trebui să se întâlnească cu prim-ministrul slovac. În continuare, tot marţi, premierul Ponta are programate întrevederi cu prim-miniştrii din Cehia, Albania şi Slovenia.

Preşedintele îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar primul-ministru pe cea de vicepreşedinte al Consiliului. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională. Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de Preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

R.D.