18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 14:23
No menu items!

Ziua Internațională a Fericirii, celebrată duminică. Pe ce loc se află România în TOP-ul statelor cu cei mai fericiți locuitori

spot_img

Ziua internațională a fericirii (International Day of Happiness) este celebrată pe 20 martie, ea fiind proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 66/281 din 12 iulie 2012.

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale ființei umane”, subliniază Adunarea ONU în Rezoluția adoptată prin consens. Documentul propune celor 193 de țări membre să celebreze această zi ”în manieră potrivită, în special prin activități educative” și să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

În mesajul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, subliniază: ”Căutarea fericirii se află în centrul eforturilor umane. Oamenii din întreaga lume aspiră la o viață fericită și împlinită, în armonie cu natura… Când acțiunile noastre sunt îndreptate spre binele comun, ne îmbogățim cu toții. Compasiunea aduce fericire și ne ajută în modelarea viitorului pe care îl dorim.”

Inițiativa de a marca o zi internațională a fericirii i-a aparținut lui Jayme Illien, consilier în cadrul ONU și membru al organizației Economiști pentru pace și securitate, un ONG afiliat la ONU. Unul din scopurile fundamentale ale zilei este de a atrage atenția asupra unuia din marile mituri ale lumii contemporane, acela că fericirea umană crește proporțional cu succesul economic sau cu produsul intern brut al țărilor.

Pe 16 martie anul acesta, a fost făcut public un nou raport al ONU despre fericirea mondială, conform căruia Danemarca și Elveția ocupă locurile fruntașe în acest top. Pe locul trei se află Islanda.

România ocupă locul 71 în clasamentul țărilor cu cei mai fericiți oameni dintr-un total de 156 de state listate.

R.D.