11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:16
No menu items!

Zgonea: USL nu se va rupe; încă nu şi-a îndeplinit obiectivele şi promisiunile făcute oamenilor

spot_img
Zgonea: USL nu se va rupe; încă nu şi-a îndeplinit obiectivele şi promisiunile făcute oamenilor
foto: dcnews.ro

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi că USL nu se va rupe, pentru că încă nu şi-a îndeplinit obiectivele şi promisiunile făcute oamenilor care i-au ales.

„100% nu se va rupe alianţa. Eu am simţul acesta oltenesc, ştiu când lucrurile nu sunt bune şi plec de acolo repede. În acest moment, anul 2013 ne va prinde pe toţi împreună, pentru că avem un proiect care nu s-a terminat, ‘Dreptate până la capăt’ şi mai avem de lucru”, a declarat Valeriu Zgonea, la Palatul Parlamentului.

El a mai explicat că USL va rezista pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele, iar decizia primului-ministru de miercuri demonstrează că USL ştie să guverneze.

„Alianţa va mai ţine pentru că nu şi-a îndeplinit obiectivele şi pentru că mai presus de ceea ce credem noi avem în spate 7, 4 milioane de oameni care au speranţe că pot trăi mai bine în România şi atunci compromisurile care se fac în interior sunt tocmai în acest interes. Ieri toată lumea aştepta un mare scandal la USL, lucrurile s-au rezolvat foarte simplu. Sunt decizii când pe care le iei atunci când ai o funcţie publică care sunt mai presus de interesul tău şi de emoţia ta sau a grupului care te-a dus aici. Iar decizia de a arăta seriozitate, transparenţă şi predictibilitate în calitate de prim-ministru al României şi seriozitate, cuvânt este importantă. Domnul Boc nu a fost la Bruxelles şi atunci noi nu am avut acolo credibilitatea primului ministru. Decizia lui Victor Ponta este una dură şi cu anumite repercursiuni asupra încrederii unui anumit nucleu dur din PSD sau PNL, dar este importantă pentru USL care arată că ştie să guverneze”, a adăugat Preşedintele Camerei Deputaţilor.

A.V.