7.8 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 9:34
No menu items!

Zeci de mii de utilizatori Yahoo, infectaţi cu malware

spot_img

yahoo

Un atac de tip malware a infectat serverul Yahoo! pentru publicitate în ultimele zile. Țările cele mai afectate de acest atac sunt România, Marea Britanie şi Franţa, potrivit unei firme olandeze în domeniul securităţii pe Internet, relatează CNN.

Firma Fox-IT afirmă că serverele Yahoo! introduc un „kit” care explotează vulnerabilităţi ale programului Java şi instalează (fişiere de tip) malware.

 „Clienţii care vizitează yahoo.com au primit publicitate din partea ads.yahoo.com”, a afirmat firma, adăugând că unele dintre reclame sunt malware.

Zeci de mii de utilizatori au fost infectaţi pe oră. „Având în vedere rata de infectare de 9%, ar putea avea loc 27.000 de infecţii pe oră”, potrivit companiei.

„În baza aceluiaşi eşantion, ţările cele mai afectate sunt România, Marea Britanie şi Franţa”, estimează Fox-IT.

În cazul în care un computer infectat este conectat la o reţea, atacatorii pot accesa, de cele mai multe ori, alte sisteme şi servere conectate.

D.M.