9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:03
No menu items!

Zeci de decese și mii de oameni spitalizați din cauza caniculei din Japonia

spot_img

Zeci de decese și mii de oameni spitalizați din cauza caniculei din Japonia

Cel puţin 12 persoane au decedat la Tokyo  mii de oameni au fost spitalizați din cauza caniculei care s-a instalat din 6 iulie peste o mare parte din arhipelagul nipon, potrivit media japoneze citate vineri de AFP.

Temperaturile depăşesc frecvent 35 de grade Celsius la umbră în mare parte din regiunile din estul, centrul şi vestul Japoniei.

Peste o mie de persoane sunt internate zilnic cel puţin pentru câteva ore din cauza caniculei. Uneori este vorba de grupuri întregi de elevi sau, cel mai adesea, victimele sunt oameni în vârstă,  majoritatea peste 65 de ani.

Autorităţile nipone au recomandat unele măsuri de economisire a electricităţii din cauza deficitului de producţie legat de lipsa reactoarelor nucleare, după tragedia din 2011 din Fukushima, dar îi îndeamnă pe localnici să folosească, cu discernământ, climatizoarele personale.

În 2013 sezonul ploios a fost mai puţin intens şi s-a încheiat foarte devreme, în estul Japoniei, fiind urmat imediat, începând din 6 iulie, de zile toride. Temperaturile nu scad semnificativ nici noaptea, când sunt în general între 27 şi 30 de grade Celsius.

C.I.