14.6 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 13:14
No menu items!

Wikileaks a publicat instrucțiunile date de CIA agenților săi pentru a nu stârni suspiciuni la graniță

spot_img

Documentele au clasificarea NOFORM, ceea ce înseamnă că, pe lângă serviciile americane, la ele pot avea acces doar serviciile secrete partenere din țările aliate

President George W Bush visits CIA Headquarters, March 20, 2001.

Nu vă îmbrăcați neglijent atunci când călătoriți cu un pașaport diplomatic și nu plătiți cu bani cash un bilet de avion doar dus. Acestea sunt doar două dintre instrucțiunile pe care CIA le dă spionilor săi pentru a nu stârni suspiciuni la punctele de frontieră, potrivit unor documente secrete publicate duminică de site-ul Wikileaks, relatează AFP.

Respectivele documente au clasificarea NOFORM, ceea ce înseamnă că, pe lângă serviciile americane, la ele pot avea acces doar serviciile secrete partenere din țările aliate.

Într-unul dintre textele publicate se dă exemplul real al unui agent american care a fost supus unui control amănunțit într-un aeroport din Europa. Acesta avea asupra sa un pașaport diplomatic, dar ținuta sa vestimentară era neconformă cu statutul sugerat de respectivul document, fapt care a dat de bănuit. Bagajele sale au fost verificate pe aeroport, iar în ele s-au descoperit urme de explozivi. În pofida interogatoriului sever la care a fost supus, agentul nu s-a deconspirat și a fost lăsat să-și continue călătoria după ce a spus că se ocupă de combaterea terorismului, fapt care totuși pare bizar pentru cei de la Wikileaks, care notează că, indiferent de situație, o persoană în bagajele căreia se găsesc urme de exploziv nu este de obicei lăsată să plece.

„O acoperire coerentă, bine învățată și plauzibilă este importantă pentru a evita controalele amănunțite și chiar obligatorie pentru a supraviețui”, explică CIA agenților săi.

Într-unul din documentele ce pot fi consultate la adresa https://wikileaks.org/cia-travel/, CIA își manifestă îngrijorarea că introducerea controalelor biometrice pentru deținătorii de pașapoarte americane sporește pericolul ca spionii care călătoresc cu documente false să fie descoperiți.