Vystoupil nu pleacă de la TAROM

Managerul Heinrich Vystoupil nu pleacă de la compania Tarom. Dimpotrivă, după cum a declarat președintele  Consiliului de Administrație, Dan Pascariu, pentru Sursa Zilei, managerul austriac încă își negociază contractul cu Tarom.

Dan Pascariu a negat vehement informația apărută pe parcursul zilei conform căreia  Heinrich Vystoupil ar fi renunţat la contract.

Dan Pascariu, președintele CA al TAROM

”Nu a semnat niciunul dintre membrii consiliului contractul. Acesta încă se mai discută. Nu putem da un răspuns decât miercurea viitoare, când va avea loc următorul consiliu de administrație”, ne-a declarat Dan Pascariu.

Agenţia de presă Agerpres anunţa, citând reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, că membrii noului CA ar fi anunţat că nu pot satisface pretenţiile salariale şi organizaţionale ale noului CEO în cursul discuţiilor pentru semnarea contractului de mandat al acestuia, iar Vystoupil ar preferat să renunţe la post.

Pe 12 octombrie a fost numit un nou consiliu de administraţie la Tarom, noii membri ai CA Tarom fiind fostul ministrul pentru Mediul de Afaceri Lucian Isar, fostul astronaut Dumitru Prunariu, preşedintele UniCredit Dan Pascariu, Ciprian Ladunca, Valentin Macec, austriacul Heinrich Vystoupil  şi preşedintele Fit Distribution Marius Ghenea.

Heinrich Vystoupil, fost şef al reprezentanţei în România şi Moldova a Austrian Airlines, a fost numit director general al Tarom pe 18 octombrie.

NICIUN COMENTARIU