Vremea pentru următoarele două zile

Temperaturile cresc, iar norii vor apărea temporar și local

vreme_primavara

Vremea va fi în general frumoasă, luni, şi se va încălzi uşor, astfel că temperaturile maxime vor atinge şi 26 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice, mai ales după-amiaza şi seara, local în zonele montane şi doar izolat în restul teritoriului.

Luni, vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări asociate averselor. Minimele termice vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, mai coborâte în depresiuni spre 4 grade.

Marţi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, local la munte, în estul ţării şi izolat în celelalte regiuni.  Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot fi izolat mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

BUCUREŞTI

Luni, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor, astfel că maxima termică va fi de 25…26 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU