12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 10:02
No menu items!

Vreme mai caldă decât limitele normale pentru această perioadă. Prognoza METEO pentru joi și vineri

spot_img

cuplu_iarna_parc

Chiar dacă valorile termice vor marca o scădere, îndeosebi în jumătatea de nord-vest a țării, acestea se vor menţine, joi, mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii februarie, în aproape toată ţara.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi slabe, în special ziua, în nordul, centrul şi estul ţării şi, izolat, în celelalte regiuni. Pe crestele montane precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade Celsius, iar cele minime între minus 7 şi 5 grade C. Izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI:

Joi, valorile termice se vor menţine peste media climatologică specifică perioadei din an. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în primele ore, când condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade C, iar cea minimă de minus 2…zero grade C.

ÎN ŢARĂ:

Vineri, valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii februarie. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, iar noaptea şi în nord-est vor fi înnorări şi va ploua, dar slab cantitativ. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar ploile vor fi posibile izolat, spre sfârşitul intervalului. În zona de munte, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade C, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud, iar cele minime se vor încadra între minus 3 şi 5 grade C. În zonele joase din sud şi est, izolat, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

R.D.