19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:19
No menu items!

Vosganian s-a întâlnit cu șeful Fortissimo Capital, fondul de investiții care vrea să cumpere Oltchim

spot_img

Vosganian s-a întâlnit cu șeful Fortissimo Capital, fondul de investiții care vrea să cumpere Oltchim

Ministrul Economiei Varujan Vosganian s-a întâlnit marți cu Yuval Cohen, partener fondator şi manager al fondului de investiţii Fortissimo Capital, care şi-a manifestat interesul în vederea participării la procesul de privatizare al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit unui comunicat al Ministerului.

La întâlnire au participat și Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim SA, administratorii judiciari Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, precum şi conducerea combinatului Oltchim, reprezentată de Armand Spiru.

PCC SE, acţionarul minoritar al Oltchim, şi fondul israelian de investiţii Fortissimo Capital vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului vâlcean.

Reprezentanții acestui consorțiu vor face săptămâna viitoare o ofertă în acest sens și le-au cerut administratorilor judiciari să stabilească un termen final pentru depunerea ofertelor de privatizare pentru toţi competitorii interesaţi să investească la Oltchim.

Consorțiul s-a arătat dispus să facă investiţiile necesare pentru repornirea combinatului în sistem integrat cu Platforma Petrochimică Bradu, la întreaga capacitate.

Fortissimo Capital este un fond privat de investiţii care investește, în principal, în companii publice şi private israeliene din domeniul tehnologiei şi industriei, ce au nevoie de infuzii de capital pentru dezvoltarea afacerilor.

Oltchim SA a intrat în insolvență la începutul acestui an. În prezent, compania are datorii de peste 3,5 miliarde de lei și funcționează la o capacitate redusă.

Guvernul intenționează să vândă activele viabile printr-o procedură de privatizare și să lichideze activele neviabile.

Vlad Bârleanu